Oare..

Ce cuvinte să mai folosesc
Gândul astăzi să-mi adun
Când sufletul meu rătăceşte-n lume
Ca un nebun...

Ani ce trec

Mă gândesc că ani vor trece
Şi că des,clipe-ar zbura
Şi-n monotonia ceasului
De-aceşti ani şi zile,vom uita.
Mă gândesc la imposibil
La ceva ce s-ar putea
Căci dimpotrivă timpul
Are ceasul,are cicatricea sa!
Mă gândesc defapt dorind
Urme-n suflet să n-avem
Lacrimi des să nu mai ude
Chipuri,ce prea des se tem.
Şi poate nici frânturi să nu mai fie
Să primim,să dăm întreg...o mie
Mă gândesc ca ani trecând
Trupul ni-l vor da
Pentru-o vreme înapoi ţărânii
Căci suntem făcuţi din ea.

Scrisoare catre inima

Inimă cu tine scriu îndeajuns
Despre dor,iubire,lacrimi şi surâs.
Tu în piept,prea des îmi baţi
Şi nicidecum,nu te laşi.
Dar tu prea des m-amăgeşti
Când aşa,ajungi să iubeşti...
Când laşi,minciuni crezând
Apoi regreţi,tot timpu repetând.
Inimă,doare când lupţi şi pierzi
Când prea repede baţi
Te-ai obişnuit deja,la al lui glas!
Tu ah..ce naivă eşti!
Pierzi mereu,niciodată nu înveţi.
Tu crezi că poate fi numai bine
Desi şti tot despre dor şi suspine.
Inimă,ştiu că nu vei schimba
Cu izvorul din tine,lumea.
Şi mai ştiu,că nu te poţi opri
Tu baţi,pentru ce-nseamnă a iubi.
Şi acum defapt,ştiu că iubeşti
Dar regretând prea des,părăseşti.
Te rog în lacrimi nu te mai îneca
Regreţi,dar el nu mai vrea
Inimă,te rog nu te-ngheţa!
Adu-mi un zâmbet
Si-nvaţă.mă cu spini înfipţi
A zbura.

As avea nevoie

Şi mai am nevoie
Puţin mai mult de soare.
Să mă îmbăiez în raze.

Şi am nevoie de pix si hârtie
Să revărs pe ea,puţină nebunie.

Am nevoie de-un strop
Strop de fericire,de iubire,de tine!

Am nevoie să fie bine
Am nevoie de-un câmp cu flori
Şi-n surdină,sunet de viori.

Am nevoie de-un leagăn improvizat
La marginea pădurii,într-un sat.

Aş avea nevoie de-o apă curgătoare
Şi-n fond sunetul vocii tale
Ce mă linişteşte,când dispar raze.
Şi-n braţe nevoie aş avea!
Ca la tine,nu-i nicăierea.

Aş avea nevoie de hărtie pentru vise
Să aştern pe ea,temeri pretinse.

De muzică nevoie aş mai avea.
Desigur,fără ceaşca de cafea!
De-o pătură,căci se face frig.
Şi tot mai puţin mă mişc.

Cred că un somn mi-ar mai trebui
Mult e trecut de miezul nopţii
E-ntuneric,muzică ascult,şi scriu poezii.

Aş avea nevoie deci
Cu-atât mai mult de tine
De ploaie,şi un strop de fericire.

Oglinda

Într-o oglindă spartă

Mă privesc…

Şi mă întreb:

Oare eu sunt?

Oare eu zâmbesc?

Din oglindă un chip

Îmi zâmbeşte…

Nu ştiu cine e

Mă înebuneşte.

Între cioburi,

Mă rătăcesc.

Mă întreb

Oare eu zâmbesc?

Oglinda mă desparte

Nu mă recunosc

Cine este chipul

Ce-mi stă în faţă

Totul devine anost.

Şi mă întreb

Are rost?

Ce rost are

Să mă privesc

Când în oglinzi  sparte

Fals zâmbesc.

Nevoie de ea...

De ea ai nevoie
Să poţi fi fericit
Altcineva din lume
Mai mult n-ar fi iubit
O descrii ca pe o stea
Zâmbeşti,e vorba de ea
Ai face multe,de ai putea 
I-ai aduce,o mare şi-un soare
Te pierzi în privirea ei
Şi pe-altcineva nu vrei
Zâmbetul ei te-nalţă
Şi pui totul în balanţă
Ea devine totul pentru tine
Dar ea e cu el,şi nu e bine
Ei se iubesc,deci n-are rost
Când e cu el,ai pupile ude
Tu strigi,dar ea nu aude
Şi când te gândeşti,cândva
Simţea şi ea la fel pentru tine.

Învaţă-mă

Arată-mi te rog luna
De pe bolta neagră.
Învaţă-mă să-i cer,
În miez de zi s-apară.
Învaţă-mă să numar stele
Cu capul pe-al tău umar,
S-ajung la mii din ele
Să nu mă plictisesc să număr.
Arată-mi te rog marea
Să ne lovim de valuri
Sub talpi să simt nisipul
Să fie al nostru litoralul.
Arată-mi munţi să escaladez
Şi să plutim pe vârfuri,
Şi să-mi spui că nu visez
Când scriu rânduri,rânduri.
Învaţă-mă să dansez în ploaie
Să citesc în adâncul privirii tale
Învaţă-mă să mă cufund în flori
Hai! să formăm chipuri în nori.
Arată-mi cum să scriu pe soare,
Învaţă-mă să sculptez în raze
Învaţă-mă să plâng cu obraji uscaţi
Şi să le-arăt lumina,unor ochi întunecaţi.
Învaţă-mă să râd cum se cuvine
Să nu-mi fie teama de ceea ce vine.
Arată-mi cum să zâmbesc curat
Şi să cred mereu,pe cel nevinovat.
Învaţă-mă să mă încred în tine
Să-ţi fiu alături la rău,la bine.
Dar mai pe scurt,într-un final
Îndrăgosteste-mă de tine!

Tu,iubire

Ce vis te-a născut iubire?

Ce adiere te-a adus?

Mă îneci în amăgire…

Mă întorci spre apus.

Tu iubire,m-ameţeşti

În speranţe adânci,mă-neci

Eşti un sentiment..purtat

De valuri din ce în ce mai reci.

Tu iubire de-ai să pleci,

Uşa-mi să închid cu lacăt

Şi cheia pieirii o voi da…

Iar toţi vor uita…

Că ai trecut prin mintea mea.

Tu iubire,de mâine vei pleca

Şi fără tine,flori voi visa

Voi uita adierea ce te-aduse

Lăsând  amintiri distruse.

Inima

Îmi ţin inima-n mână
Cum bate,o privesc
Dupa-atâtea furtuni
Ea încă răzbate,
Eu încă trăiesc.
O aud cu ţipă:
"Ajung până mâine,poate!"
O văd ! E împărţită!
Şi pe alocuri e cârpită.
Văd urme de ace...
Ştiu acum de ce
Câteodată,mai tace.
Iar ritmul ei e ciudat...
Uneori o ia la goană,
Alteori parcă zace-n pat.
Şi nu ştiu dacă e tare,
Dacă e sau doar pare mare
Îi văd pulsul gâfâind
Dar o privesc zâmbind...
Ea nu  vrea să renunţe
Mai are stopuri să înfrunte...
Ea se-ambiţionează,ea înaintează
Are palpitaţii,apoi încetineşte
Iar în ritmul ăsta,traieşte
Acum că o privesc cum bate
Pot să-i mulţumesc....
Privind luturi de puls abandonate
Eu totuşi trăiesc...

Lucruri simple

Lucruri simple,mă fac să zâmbesc,
Răsăritul,lângă cel pe care-l iubesc.
Vocea caldă,pe care-o aud
Pe care o-nregistrez,s-o ascult.
Un covrig împărţit în doi
Un dans în ploaie,suntem noi.

Lucruri simple,mă fac să zâmbesc
Soarele cald vara,pe care-l doresc
Plimbări,pe drumuri pustii
S-ascult glasul,apei zglobii!
Să formez chipuri în nori
Şi să-i număr din doi în doi.
Şi seara apusul să-l privesc
Cu-o prietenă,sau cu cel ce-l iubesc.
Să-mi oglindesc privirea-n apă
Şi să-l privesc pe cel ce-mi redă  viaţă.

Lucruri simple,mă regăsesc
Când plâng,când râd şi când iubesc.
Ce-i mai simplu,mereu am să-mi doresc
Şi ce am scump,să nu părăsesc.
Munţi să escaladez neîncetat
Şi stele să privesc,de nenumărat.
Sub copaci,să m-adăpostesc de soare
De-acele raze,uneori caniculare.
Să am prieteni,mereu aproape.
S-apeleze la mine,în miez de noapte.
Lucruri simple,deci vreau să trăiesc.
În tot ce am,când zâmbesc.

Natura...

Cerul azi şi-a schimbat culoarea
E mai roz,începe seara.
Şi vântul din nou bate
Îmi trece vântul pe la spate.
Cred că-i veselă natura,
Deşi dispare-ncet căldura.
Sălciile par că dansează,
Păsări cânta,ce urmează?
Evitând mormane de gunoaie
Ce sufocă,floare cu floare
Şi pet-uri ce plutesc pe Jiu
Ambalaje,şi nu mai ştiu,
Unde să mai crească buruieni?
Printre resturi,şi borcane cu gem...
De pungi de plastic,ghiocei se-agaţă,
Cred că vântul doar bate,
Şi copacii nu dansează
Iar păsările,ele se-alarmează,
Nori negri de fum
Zborul îl inceţoşează.
Şi ce greu respiră pinii
Nu mai au acelaşi verde
Pungi îi acoperă-n zbor
Şi aşa încet,ei mor.
Şi-o ieşire la grătar
Din neglijenţă, se transformă-n calvar.
În ritmul ăsta ne vom îngropa,
În propiile gunoaie, vom disparea!

Anii

Probabil şi tu vrei s-aduni
Din al tău trecut,doar anii mai buni
Probabil vrei să-i strângi
Vrei să nu-i uiţi,să-i plângi.
Dar deja,probabil îţi lipsesc
Şi-am să-ţi amintesc...
Anii când totul costa un leu
Nu ştiai de datorii,de greu
Anii când nu păreai stupid
Dacă alergai,doar s-atingi un zid
Şi-atunci chiar nu conta
Că prietenul tău,n-are ce mânca
Că el e diferit de tine,
Dimpotrivă,aşa iţi părea mai bine
Împărţeaţi un măr şi-o gumă
Şi la joacă eraţi tot împreună.
Anii când nu ştiai de tradare
Când orice nimic,ţi se părea mare
Şi nu ştiai sensu morţii
Ştiai doar,că aşa vom fi cu toţii
Anii când nu era greu să-ntrebi.
Şi parcă erau mai mulţi înţelepţi
Şi totul era mult prea mare
Te uitai în sus,s-ajungi la soare
Când auzeai că va ploua cu stele
Te gândeai că ai să culegi din ele
Anii când totul era aşa uşor
Când te jucai de-a munca
Şi erai un simplu vânzător
Şi nu era greu să râzi
Când începeai să cazi.
Te strigau ai tăi la masă
Dar tu nu auzeai
Se însera prea mult afară
Şi tu încă te jucai
Şi probabil îţi e dor
De vremea când totul era uşor
Şi poate ai mai vrea să trăieşti
O zi,ca şi copilul ce nu mai eşti
Şi poate ai vrea să reînvii
Amintiri şi fapte,copilării

Copilul

Şi-a fost plecat mult timp
Copilul ce zâmbea indiferent de anotimp
Şi acum vrea să se întoarcă
Să umple golul lăsat odată
Şi poate ea,va  fi fericită
Dar nu va mai fi la fel.
Nu mai crede în iubire,
Deci are un ţel.
Şi ochii ei tot vor ascunde
Acea tristeţe ce se-ntrepătrunde.
Şi-al ei zâmbet tot va masca,
Cum şi cât plângea cândva!
A ei privire tot va mângâia
Pietrele ude,pe care aţipea.
Dar copilul tot vrea să se-ntoarcă
Să fie cum era odata
O!Tu cititor pierdut
Cum era şi cum e,de nerecunoscut
Dar se va schimba,într-un final cândva
Nu vă spun eu,vă promite ea!
Şi să fie cum a fost,
Cu nişte răni în plus ce au un rost
Şi dacă ai s-o vezi zâmbind,
Pe strada cu prietenii glumind
Dacă în nori chipuri va forma
Atunci da,a redevenit ea!

Timpul

Şi-ascult glasul timpului
Ce-mi şopteşte
Că doar lăsând urme
El trece.
Glasule,ce mult ai întârziat
Eu ştiu deja!
Tu nu treci neobservat
Îmbătrâneşti omul
Îl refaci ţărăna.
Mai ştiu că aduci iubire
Si timpule,tu deseori
O iei cu tine
Ştiu că o laşi o vreme
Şi noi ne certăm pe ea
Dar ca tine,
Cearta lasă semne,cândva
Ştiu că nu eşti în zadar
Ticăitul ceasului
Mă pune pe jar.
Mă face să simt
Cum te scurgi,
Şi aşa,noi facem rugi.
Eu acum ochii îi închid
Te rog,răpeşte ce simt
Timpule,ia o neplăcere
Ma ia cu tine şi durere
Timpule mai fă-o sa treacă
Ia-o cu tine şi pleacă!
Tu îmi spui că nu poţi
Că acestea sunt urme,
Că eşti timpul,nu un hoţ
Atunci adumi ceva mai bun
Dacă nu iubirea adevarată
Nu vreau ceva mai scump
Adumi un petic de pe drum
Să cârpesc,tot ce-i scrum
Timpule fă-mă să zâmbesc
Ce e mai scump,decât să traiesc?

Cine eşti

De ce scriu despre tine

Cine eşti,de unde vii...spune

De ce îţi scriu în după-masă

Privind crinii ofiliţi în glastră

Şi mâna-mi tremură la gândul

Că voi scrie rânduri,rânduri…

Ochii-mi se-nchid de oboseală

Dar tresar şi scriu rânduri iară

Şi simt că mă sufoc,anost

Să mă gândesc,nu are rost

Tu eşti acolo,undeva ascuns

Devin priviri de nepătruns

Şi ochi-mi se închid din nou.

Dar furtuna îi da muzei

Iarăşi un glas nou

Şi iar tresar zâmbind

Gândind c-acestea vei citi

Dar înainte spune’mi umbră

Cine eşti?De unde vi?

Din vina ta,rescriu poezii.

O mare

Era o mare-adâncă
Ce ma cuprins uşor
Fix atunci când
Încercam sa zbor.

Adâncul negru
Cufundat in abis
Mă face sa simt
Tot ce am de scris

Ce lipsit de viata
E locul ce m-atrage
E liniste,e surd
Ma inec in mare.

Ce departe's norii
Îl fugaresc pe Soare
Mă uit în jur,mă tem
Distanţa-i aşa mare.

Clipiri de pleope
Devin ecou,subţire
Nu clipesc,mă tem
S-apara vreo simţire

Ciudat devine totul
Furtuni se nasc,anost
Lupt să-mi schimb locul
Dar ştiu,ca n-are rost.

Mai adânc in mare
Locu-mi regasesc
Mă pastrez departe
De-acest haos lumesc

Mi-as dori

Mi-aş dori un vis
Şi creioane colorate
Să-mi pastrez iluziile
În culori pastelate.

Mi-aş dori o mare
O stea şi-un soare
Mi-aş dori o secunda
Să-nvaţ să zbor
Să n-am nevoie...
De vre-un planor..

Mi-aş dori un zâmbet
Unu-adevarat....
Să-ntâlnesc persoana
Ce să-l vadă neîncetat,

Mi-aş dori o licarire
Ruptă dintr-o raza...
Mi-aş dori un nor
Şi o lacrimă de ploaie
Iar cu ea sa ud,
Acele clipe trecătoare.

Nişte crini frumoşi
Plantaţi într-o grădină
Şi mângiâaţi mereu,
De-a soarelui lumină...
Mi-aş dori în plus
O amintire de pluş
Şi o pernă ţesuta-n vise
Pe care s-adorm..
Fără temeri pretinse..

Mi-aş dori să înflorească
Un crin,lângă fereastră
Să pot păstra ca amintire
Din ceea ce numeam copilărie

A nu stiu cata oara

E a nu ştiu câta oară
Când crini înfloresc
Şi la mormîntu-ţi mamă
De aici,privesc.

E a nu ştiu câta oară
Când poze vechi găsesc
Şi chipul tău,iubită mamă
În amintiri pictez

E a nu ştiu câta oară
Când la mormînt compun
Versuri despre tine
Şi-al meu drum..

E a nu ştiu câta oară
Când crinu-ţi înfloreşte
Dar tu nu eşti aici
Să vii,să-mi dai de veste

E a nu ştiu câta oară
Când mâna-mi tremură la gândul
C-au trecut şi că vor trece
Fără tine,ani de-a rândul

E a nu ştiu câta oară
Când ochii îi închid
Sperând că-i voi deschide
Şi voi fi din nou copil

E a nu ştiu câta oară
Când,de acestea-mi amintesc
Şi din vise mamă
Te scot,te imbrăţisez

E a nu ştiu câta oară
Când încet mă-ncurajez
Ca-nviitorul ce-i aproape
Plângând,ai să ma-nbrăţişezi.

Ultim vers

Eşti aşa departe
Rost n-are să-ţi mai scriu
Simte te rog aceste versuri
Pâna nu e prea tarziu
E  ultimul vers,pentru tine
El gâfâie-n agonie
Ştie că-i din suflet
Şi îi pare rău să moară
Dar în cursa asta
Încotro alerg?
Mereu una,mereu alta
Nu te inţeleg.
E ultimul vers
Din amintiri cu tine
De pe ruginite bănci
Acele parcuri,înghiţite
De uitare,aruncate
Şi în tablouri pictate.
Un ultim vers,cu tine
Arunc o ultimă privire
Ştii?ce scriu eu azi,
Nu mai doare...
Sunt nişte versuri ce scriu
Ca din acea stare.
Acum tu nu mai spune
Că la tine n-am ţinut,
Ba da,dar a trecut..
Şi nu că vina mea ar fi,
Dar ştii?era o zi...
Şi ce amintiri,rămân vii
Nu mai pot continua aşa,
Aceste versuri mor,
Şi se scurge acest dor,
Şi ultimul vers,se apropie
Şi ajunge la sfârşit...
În amintiri îţi urez..
Bun venit!!

A trecut

A mai trecut un an

A mai trecut o clipă

Şi toate acestea s-au dus

Spre,ceea ce ei numesc risipă.

Au trecut atatea

Câte doruri si cât chin

Când visele mele

Erau blocate-n Frunze de pelin

Şi durea atât de tare

Şi clipa tot trecea

Visele mă părăseau

Şi rămâneam în agonia mea.

Toate visele ar trece

Dacă clipele ar sta

Dar pelinul e amar

Şi nu cade ca o stea

Dacă visele mele

S-ar deschide-n zori

Ar umple ţara de culori

Şi câmpia de flori.

Dar un vis rămâne-n noapte

Ca o stea pe jumătate

Un vis neîmplinit

E greu de atins.

O furtuna au semănat

Anii când treceau

Ploua cu frunze de pelin

Îngopau anii ce vin..

Dar tace cerul

Când e senin

Se pregăteşte

Pentru clipele ce vin

Şi când anii vor trece

Şi alte clipe vor zbura

Veţi spune despre mine

“ Cine a fost ea ?”

Unii vor răspunde

Negativ,neştiutor

Deşi în  probleme

I-am ajutat de mii de ori.

Alţii vor răspunde…

Cu un zâmbet trist:

“Un poet a plecat din lume

Sperând că-n somn…

E mult  mai bine”

Ai mei prieteni şoptind vor spune

Că azi au scapat de un nimen’

Sau unora le va părea mai rau

Şi vor sadi trandafiri rosii

Pe mormântul meu.

Dar n-am ajuns acolo

Clipa aceea încă nu ma ajuns

Şi după ce iubesc…

Sper să trăiesc.

De mult clipe au trecut

Şi un vis mi s-au parut

Un vis închis in pelin

“Cum vor fii oare anii ce vin?”

Nu mă uita

Iubeşte ce-ţi place

Nu am nimic cu tine

Dar te rog un singur lucru

Nu uita de mine.

Ştiu că va fi greu

Mult eu voi lipsi

Dar ştiu ce tu poţi face

Gândeşte-te la mine

Înainte de-adormi.

Nu ştiu ce va fi cu mine

Acolo unde voi sta

Voi fi doar departe

De prietena mea…

Scriu acestea printre lacrimi

Căci nu ştiu unde m-or duce

Vreau în veci,aduţi aminte

De multe momente petrecute

Dacă voi fi purtată

Peste reci morminte

Să ştii că-mi plac crinii

Şi aducerile aminte.

Gândiţi-vă ce veţi face

Când mă veţi revedea

Câte lucruri noi vom face

Cu prietena mea.

Din aceste rânduri

Strecurat printre cuvinte

Rămâne tristul meu:

Nu mă uita printre morminte.

Vreau

Vreau să zâmbesc

Să mă trezesc dimineaţa

Să dispară ceaţa,

Să uit  ce e durerea

Suferinţa,neplăcerea,

Să am vise împlinite

Să uit amagirile distruse

Vreau să traiesc,

Să mă plimb printre flori

Să dansez în ploaie

De mii de ori,

Şi noaptea afară,

Să nu-mi fie teamă

Vreau să simt bucuria

Fericirea implinirea,

Să uit tristeţea,

Plânsul si murirea

Vreau să-mi construiesc o casă

Să fie a mea…

Sa o împart cu mama

Da,vreau s-o vad pe mama

Căci tânjesc de ani de zile..

Da, vreau să zâmbesc

Şi cu ai mei prieteni

Într-una să povestesc

Da vreau lui Iehova

Veşnic să-I slujesc

Începând de-acum

Numele să-I vestesc

Lipsesti

Când prin trecut eu trec

Îmi amintesc că îmi lipseşti

Că nu ştiu multe despre tine

Te rog,mama să mă ierţi

Nici nu ştii cât îmi lipseşti.

Te rog sa mă ierţi,

Că nu ştiu a tale poveşti

Că nu ştiu chipul tău cum e

Decât din poziţii vechi.

Te rog să mă ierţi,

Că n-am scris despre tine

Decât că tu lipseşti

Şi paşii tăi aud încet

Te rog,mama să mă ierţi

Când uitam mormantul tău

Când treceam pe lângă el

Neştiind c-adormi în el.

Te rog,mama sa mă ierţi

De puţinul timp

Trăit cu tine….

Te rog,mama sa mă ierţi

Dar nici nu ştii cât îmi lipseşti..

Amintiri

Pun amintiri pe foaie

Timpul se opreşte

Rănile încă dor

Şi a ta poză…

Nici acum nu vorbeşte.

Ai încetat să fii

Şi ei au spus despre tine

Că ţărână devii.

Mă uitam la tine

Şi în groapă încetul

Te adânceai.

Şi cum tu te duceai

În plânset unii au izbucnit

Te cereau înapoi

Încă un an sau doi.

Să fii din nou cu noi

Dar pământul tot te acoperea

Şi în jur mulţimea se mira

Eu te priveam adânc

Şi tăceam,deşi înăuntru muream

A trecut un deceniu şi un pic

Decând ai trecut in ceea

Ce înseamnă a nu fii

Printre cei vii.

De când te priveam

Cum te stingeai

Cum te adânceai

Cum mureai

Nu mai erai…

Mama

Glas dulce şi uşor

Ce-mi alină visele cu dor

Glas dulce dispărut de mult

Voce tremurată,moartă

Ai plecat mamă,şi-ai lasat

În urmă trei fraţi şi tatăl supărat

Lângă care cu trudă şi nevoi

Ai avut mamă grijă de noi

 Stau şi plang,şi blestem boala

 De ce a luat-o pe mama?

Strig la ea,dar nu aude

Sub recea piatră,ea se ascunde

Chip dulce,mi-e dor de tine

Chip dulce,furat de metrii de pământ

Voce suavă,stinsă,de ani de zile

Dacă ai ştii ca mi-e dor de tine,ai veni la mine

Ploaia

Ploaie ce ne-ai acoperit iubirea

Ne-ai făcut să tremure privirea

Tu ploaie,ce ne-ai acoperit în zori

Cu ale tale lacrimi,petale de flori.

Ne-ai ţinut ascunşi

În ale tale lacrimi reci…

Ne-ai purtat pe zeci de flori

Tu ploaie,iubire călător.

Iubirea ţine-o veşnicie.

Cu ploaia împletindu-se

În lacrimi reci se-ascund iubiri,

Lacrimi de ploaie,veşnice iubiri.

Noapte

Incă o poezie

Scriu

Nu pot să adorm

Noaptea e placută

Dar eu n-am somn

Casc,

Sunt obosită

Dar nu pot dormi

Stau şi şcriu

Poezii,

Îmi fac o cafea

Acum,

Nu vreau sa dorm

Ştii?

Vreau să zbor

Îmi fumez visele

Şi totul

Este scrum

Îmi retrag..

Amintirile,

Pornesc…

Pe un nou drum.

Sună telefonul

Nu vreau

Să raspund!

Casc,

Am obosit

Tot ce simt

E un spaţiu vid.

Ridic telefonul

Tu erai!

Mă cuprinde

O raceală

Îmi amintesc,,

Cum zambeai

Casc,

Am obosit,,

Telefonul sa-l ridic

Mi se face dor

Cumplit de tine

De ce nu suni?

Acum,

Astept un semn

Unul de la tine

Mi se face dor..

Dor de tine..

De ce

De ce te uiţi la mine,

Cu ochii reci si goi?

De ce ţi-e teamă?

Ce urmează?

În această zi de vară.

De ce te uiţi la mine

Privirea ta e goală..

Îmi umple privirea

De spaţiul rece şi gol

Dintre noi,,,

Azi soarele puţin zâmbeşte

Şi privirea ta nu străluceşte…

Oare soarele îţi săruta privirea?

Şi ţi se năştea sclipirea…

Oare acum că e înnorat

Îmi vei destăinui,ce e adevărat?

De ce a ta iubire….

Ai îngropat?

De ce te uiţi la mine

Când ochii tăi sunt goi

De ce mă umpli de lacrimi

Mă faci să cred,

Că nu mai suntem doi…

De ce dai vina pe soare…

Când acesta dispare…?

De ce îngropi iubirea?

Iubirea ce nu moare…

Tu plagă a suferinţei

Ce te întinzi sub soare

Tu laşi totul gol

Şi timpul nu mai trece….

Prin infinitul spaţiu gol

De ce te uiţi la mine

Cu privirea ta cea goală

De ce ucizi iubirea,,,

Ce spuneai că n-o să moară?

Daca as fi

Dacă aş fi,un gând

 Aş sta cu tine mereu.

Dacă aş fi un zâmbet

Aş fi zâmbetul tău.

Dacă aş fi un cuvânt,

Te-aş face să mă rostesti mereu.

Dacă aş fii aerul tău,

Aş stii că sunt cu tine mereu

Dacă aş fi o lacrimă,

Aş fi lacrima ta...

Dacă aş fi o floare..

M-ai ţine la piept oare???

Simt

Te simt aici,

Te simt aproape

În fiecare rând

În fiecare carte…

Te simt în fiecare nor

În fiecare rază…

Te simt în fiecare zi

Te simt ca în deşert o oază

Simt că eşti alături de mine

Deşi tu o crezi pe ea

Simt că vrei tot ce e bine

Deşi,doare aşa..

Simt că ai fost cândva

Că ai fi avut o parte

Ceva ce sigur vei citi

În această carte

Simt că şi pe tin’ te doare

Simt,nu mi se pare

Deşi ai reacţionat aşa..

Nu-ţi port pică,ai fi meritat ceva…

Simt că eşti aici

Deşi tu ai plecat

Simt că inima tremură

Ştie că e adevărat