Tablou...

Îmi zâmbesc din pereți chipuri străine

Ei ziceau că mă cunosc de ani de zile...

Ziceau... că le-a pierit și glasul

Au fugit și mi-au ucis umbra și pasul.

Parcă nu vreau să recunosc pe nimeni

Mă privesc rar, zâmbesc șoptind „străine”

Tăcerea lor nu încetează,

Cuvinte n-au, deșert fără oază.

Se lovesc și azi ecouri de pupile

Câte lacrimi au curs, și vorbe de bine.

Singurătatea m-a ales închizându-mă de mine

Tot mă caut, mă găsesc, mă pierd în rime.

Seara....

E alta noapte scursa-n calendar
Apas clanta usii, stiu...in zadar.
Si chiar de-as bate sau as striga
In zadar e totul, n-ar raspunde nimenea.

Chiar si cheia se apasa-n broasca
Scartaie usa, iar ecou-i o napasta.
Caci peretii-s goi, camera-i goala
E azi...a nu stiu cata oara.

Pasii grei si obositi se taraie catre fereastra
Decor sumbru, negru...draperia-i trasa.
E o liniste surda, ce peretii-mi loveste
Doamne ia-mi auzul, sau macar vorbeste...

Si patul azi e atat de rece
Nu am alte brate, el...lipseste!
Nici nu exista, nici nu vrea s-apara.
E liniste si camera-i goala.

Doamne ia-mi pulsul, lasa-ma s-adorm
Sa am cel mai lung, si dulce somn.
Sau da-mi un suflet bun sa ma-ntregeasca
Caci singuratatea-i moarte sufleteasca.