In ninsoare

Azi tremură cerul,ce-şi cerne-ntristarea

Lasând covor alb-putred,azi moare şi marea!

Ce lacrimi de gheaţă,au stelele din nori:

Lacrimi de apă,de secetă,de flori.

Ce linişte e-n zgomotul iscat afară,

Al fulgilor ce cad,în dor de primăvară.

Ce muzică se-aude,in vuietul fulgilor târzii

În dansul lor,în salturi zglobii.

Ce-nţeapă,frigul ce loveşte-uşor

Simţi că prinzi aripi,eşti aproape de nori.

Dar eşti intins pe zăpadă,cand fulgii te-ascund.

Te-ngropi,te-ngheţi...când in jur ei inund.

Recunosc

Recunosc mi-e teamă
De ochii ce-ar putea să mintă
Atât de mult şi des
Încât ochii mei să plângă.
Şi de zâmbetul ce-odată
S-ar putea să-nşele
Şi să plece...
Mi-e teamă şi
De aşteptări înşelate
De braţe reci
De priviri furate
De cei ce des se joacă
Suflete frângând.
De abandon
De frig
De beznă
De speranţe ce ard..se sting
De speranţe uitate
Recunosc mi-e teamă
Sufletul să-l dau
Cu inimă,cu gând
Cu tot...
Cuiva
Cui nu-i pasă deloc.

Acum cand ploua

Aceşti picuri reci
Continuă sa cadă.
Să facă ce vor,
Dorul de tine nu-l spală!

Şi sunt atât de mici,
Şi-aşa rapid dispar...
Să facă ce vor,
Zâmbetu-mi nu vor fura iar!

Dar ce deşi sunt stropii
Ce în jur inundă.
Să înece ce vor.
De doru-mi să nu se-atingă!

Bate rece vântul
În calea-i crengi aruncă
Sa facă ce vrea!
În sufletu-mi tu eşti o stâncă.

Copacii foşnesc şi ei,
În ritm cu al meu dor.
Sa spună ce vor,e drept
Al meu suflet nu mai e gol!

Scrisoare pentru prieteni

Dragii mei,ce-ati fost mereu
Oameni legati de sufletul meu.
Ce-ati impartit rele si bune,
Cand ma credeam singura-n lume.

Mi-a fost legat un zambet
Ce voi l-ati innodat!
Si lacrimile scurse
Uneori amare,s-au evaporat!

Pe drept spus,prieteni
Voi ce-ati fost si vreau sa fiti
Sunteti deci ca niste stele,
Nu v-observ mereu,dar totusi straluciti!
                                    (Special pentru persoane speciale:*:)

Eu sunt

Eu sunt un ciob dintr-o sticlă spartă
O pată de culoare
Un fir de iarba sau
O algă din mare.
O particula de praf
Ce se luptă cu soare
Un fascicul de lumină
Ce caută fără-ncetare
Un punct
Dintr-un tablou mirific
Şi-o urma de săgeată
A unui indian orb..aruncată.
Sunt un fulg de nea
Ce cade pe o apa
O pietricică in mare aruncată
O lacrimă rece
Ce cade grăbit
O petală ratacită
A crinului ofilit.
Mai sunt şi-o umbră
Ce se-ncarcă la soare
Un grăunte de pământ
Într-o lume aşa mare.

Uneori

Aş vrea uneori
Din cer să-mi culeg
Buchete de stele
Şi-n păr să le leg.
De s-ar putea măcar
Doar marea s-o sorb
Şi-n sare m-aş preface
Prefer...decât să mor.
Uneori când gânduri mă mai poartă
Şi simt că plutesc pe-un nor,
Aş strange tristeţea toată
Şi-aş elibera-o-n spaţiul gol.
Alteori mi-ar plăcea să mă transform
Într-o pasăre pierdută
Dintr-un cuib putred şi gol
Ce miroase a uitare,si-amintiri în staniol.

Trandafirul regasit

Într-un ieri mai vechi,din mine am pierdut
O mică parte,aşa mi s-a părut.
Sau era mai mare,nu mai ştiu nici eu.
Dar fusese-un gol,învelit într-un ecou.
Şi ce dezastru îşi dorea să lase
Suflet pustiit,cu putrezite oase.
Şi-ncet mă conformam pierzării.
De restul rămas din mine uitând.
Cu-n pas `naintea prăpăstii,trupu-mi legănând.
Dar te-am regăsit trandafir pierdut în timp
Ce-mi umplii golul cu-n curcubeu surâs
Iar ecoul ce-l transformi,în râset dintr-un plâns
Dulce mirodenie,a naturii-nfăţişare
Trandafir lipsit de spin,ce-abundă de culoare.
Ah! Ce dor mi-era de tine.
De zâmbet,de parfumul tău.
De completarea ta în mine,de zâmbetu-mi ecou.
Ce strălucire dai,azi ochilor prea planşi
Şi ce colţuri gurii,ce râde-n zilele de pluş.
Ce mi-a lipsit fineţea toata,a ta iubită completare
Dar regăsindu-te eu ştiu,că l-am chemat pe soare.

Aceasta ploaie

Astăzi norii se scutură de ei
Bate vântul,mi-e dor de porumbei.
Iar cântul ploii mă face să-mi amintesc
Copilăria aproape uitată...uite cum zâmbesc!


Ca atunci când nimic nu avea preţ
Porneam indiferent,pe orice drum neînţeles.
Şi uite,vântul bate!
Taci! acum se-aud şoapte.


Într-un colţ de cer văd o pată de culoare,
E albastrul pur,al cerului cu soare
Acum aştept doar să înflorească.
Şi-o clipă-n cer,curcubeul să crească.