Într-un ieri mai vechi, din mine am pierdut
O mică parte, așa mi s-a părut.
Sau poate mai mare - nu mai știu nici eu.
Dar fusese-un gol, învelit într-un ecou.
Și ce dezastru își dorea să lase
Suflet pustiit, cu putrezite oase.
Și-ncet mă conformam pierzării,
De restul rămas din mine uitând.
Cu-n pas 'naintea prăpastiei, trupu-mi legănând.
Dar te-am regăsit, trandafir pierdut în timp,
Ce-mi umplii golul cu-n curcubeu surâs,
Iar ecoul ce-l transformi, în râset dintr-un plâns.
Dulce mirodenie, a naturii-nfățișare,
Trandafir lipsit de spin, ce abundă de culoare.
Ah! Ce dor îmi era de tine,
De zâmbet, de parfumul tău,
De completarea ta în mine, de zâmbetu-mi ecou.
Ce strălucire dai azi ochilor prea planși
Și ce colțuri ale gurii râd în zilele de pluș.
Ce mi-a lipsit finețea toată, a ta iubită completare,
Dar regăsindu-te eu știu, că l-am chemat pe soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu