Se lasă întuneric şi-mi păstrez lumina-n casă
Nu mai am nimic decât,nişte foi pe masă.
E-atât de frig,şi dau drumu la căldură,
Închid geamul casei,mă feresc de-atâta ură.
Am un singur scaun,căci atât am pus.
O singură lumânare,ce arde,ce s-a dus...
Şi-ncep să scriu pierdută,cuvinte
la-ntâmplare
Sunt singură-n odaie,cu nimic din lumea mare.
Şi,cu cât m-ascult mai bine,cu-atât îmi par
străină.
Căci din tot ce spun şi fac,mă recunosc doar
în oglindă.
Este tragic,este minunat tot ce mă-ncearcă
Aleg să scriu în continuare,căci scrisul pe
aripi mă poartă.