E seara..

Se lasă întuneric şi-mi păstrez lumina-n casă

Nu mai am nimic decât,nişte foi pe masă.

E-atât de frig,şi dau drumu la căldură,

Închid geamul casei,mă feresc de-atâta ură.

Am un singur scaun,căci atât am pus.

O singură lumânare,ce arde,ce s-a dus...

Şi-ncep să scriu pierdută,cuvinte la-ntâmplare

Sunt singură-n odaie,cu nimic din lumea mare.

Şi,cu cât m-ascult mai bine,cu-atât îmi par străină.

Căci din tot ce spun şi fac,mă recunosc doar în oglindă.

Este tragic,este minunat tot ce mă-ncearcă

Aleg să scriu în continuare,căci scrisul pe aripi mă poartă.