Ea

Plimbându-mă pe alei

Cu miros de crini, 

Adieri de primăvară

O vad pe ea firava...

Dansând în ploaie, dezgolită

De gânduri, de dureri.

Cu buzele-i doar imită

Cântecele...ale ei plăceri. 

O privesc de la distanță 

Mi-e frica sa m-apropii.

E mica, blonda și tăcută. 

E inchisa-n lumea ei...

Ca într-un glob de sticla.

Am trecut de-atatea ori pe aici

Și puteam s-o iau în brate.

Puteam sa o feresc de tunet

De grindină, de ceață. 

Puteam sa o strâng la piept,

Să îi șoptesc în taină

Că lumea e mai mult...

Decât valea asta neagra.

Dar am tăcut de-atatea ori...

Doar am privit din spate.

Cum se aruncau cuțite

Și vorbe otrăvitoare.

Ar fi trebuit atunci

Sa o smulg din toate

Dar unde sa o duc? ma-ntreb..

Cu mâinile legate.

Ma întorc des pe aici

Pe aleile acestea...

Mi-e dor de inocenta

Care ii stătea-n priviri

În gânduri și în suflet.

Vin sa o revăd pe-ascuns 

Mi-e teama de privirea-i

Ce m-ar săgeta adanc...

M-ar certa, m-ar străpunge!

S-ar descatusa de lanțuri 

Totul în jur ar frânge!

Lumea i s-ar prăbuși

Oglinda s-ar sparge

Ar muri în mine.