Anotimpuri trec
Adie amintiri moarte
Și lasă puhoi...
De vise, de oameni.
Printre bănci uzate.
Se înșiră funii
Ce aerul ii-l iau
Il cheamă în șoapte
O liniște amăgitoare.
Nu există noapte
Dar nici soare nu-i.
O fata morgana
Sunt umbre false
Ce îmbrățișează lent.
Uneori vede stele
Ce rapid se sting
Mâinile devin plumb
Nimic nu ating.
Propriul corp, nici atat
Cu greata de sine
Își ia avant.
Cu ochii închiși
Cu respirația tăiată
Cu inima in gat
Și în auz o suierare.
Cu gândul departe
Nici pentru sine
Nu-i de valoare.
Alt gand își sare rândul
Se înghesuie în fața
"Să pășesc 'nainte...
Găsesc lumina?
Găsesc soare?
Poate cad...într-o imbratisare"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu