Cu miros de crini,
Adieri de primăvară
O vad pe ea firava...
Dansând în ploaie, dezgolită
De gânduri, de dureri.
Cu buzele-i doar imită
Cântecele...ale ei plăceri.
O privesc de la distanță
Mi-e frica sa m-apropii.
E mica, blonda și tăcută.
E inchisa-n lumea ei...
Ca într-un glob de sticla.
Am trecut de-atatea ori pe aici
Și puteam s-o iau în brate.
Puteam sa o feresc de tunet
De grindină, de ceață.
Puteam sa o strâng la piept,
Să îi șoptesc în taină
Că lumea e mai mult...
Decât valea asta neagra.
Dar am tăcut de-atatea ori...
Doar am privit din spate.
Cum se aruncau cuțite
Și vorbe otrăvitoare.
Ar fi trebuit atunci
Sa o smulg din toate
Dar unde sa o duc? ma-ntreb..
Cu mâinile legate.
Ma întorc des pe aici
Pe aleile acestea...
Mi-e dor de inocenta
Care ii stătea-n priviri
În gânduri și în suflet.
Vin sa o revăd pe-ascuns
Mi-e teama de privirea-i
Ce m-ar săgeta adanc...
M-ar certa, m-ar străpunge!
S-ar descatusa de lanțuri
Totul în jur ar frânge!
Lumea i s-ar prăbuși
Oglinda s-ar sparge
Ar muri în mine.
