Singuratate

Mă macină singurătatea
Precum rugina, fierul...
Mă loveşte liniştea-n tâmple
Precum şina obosită,

ce-o lovește trenul.

Am devenit un spic de grâu,
În urma secerătorului...căzut.
Călcat în picioare,de mândria

Ce fragilitatea-mi nu a văzut.

Sunt petala ofilită,
Ce florăreasa o rupe scurt.
Sunt frunza ruginită,
Ce-i purtată, tot înspre sud.

Dar sunt și fiecare literă 

Atunci când mă frâng. 

Când le așez în rime 

Si sper să mă-ncânt.

Când rup bucăţi sperând,

Singurătatea să alung. 

Sau să o prind, în rânduri reci 

Să o închid, să o ard în mine

Să devină umbra nopților goale

Martor al tăcerilor solitare.