A fost cod roșu de ploi.
Au curs din nori de toate!
Stropi fierbinți ce ard,
prin haine, sufletul...
Ce nu știe să noate.
Ce acolo, în pătratul lui,
surprins în metri cubi de ape,
se agață de orice... speranțe.
Tot vin rafale, rând pe rând,
reci, fierbinți, acidifiate...
Pornesc râzând din umbre,
strigă: „Hai să vezi că poate!”
Dar în suflet are plumb;
apa nu știe să calce...
Și de-ar ști... din suflet,
plumbul n-o să-l lase.
E ca o ancoră acum;
se afundă în mare.
Și de-ar fi colaci în jur,
nu vede vreo scăpare.
Căci din suflet, plumbul
apasă tot mai tare...
Și să lupte pentru viață.
Tot din suflet ... doare.
Nu apa îl sufoca acum
Ci sufletu-i mare...
Îl biciuieste intens
Pentru plumb, pentru salvare.
Ii tremura mâinile în ape
Atingând firele de-acid..
Poate sa topească plumbul?
Poate sa se piarda-n mare?
Auzu-i pierdut, vederea toată..
E liniște în jur, totodată zarvă.
Atinge fundul marii, plumbul
Și ploaia de la suprafață.
Se simt fiori de-acid
Lacrimi sau din ger...petale.
Înfășoară plumbul, trupul...
Rămâne gol, pierdut în mare.
